duminică

nevoi de student

Duminică, 20 Ianuarie 2013



Grup dedicat studenților cazați în căminul 2C. 

Știe cineva până când se poate plăti precazarea?
Se poate un net mai nașpa de atât?

Cine mă poate ajuta cu un călcător ?

Cine știe din ce dată, în septembrie, se deschide căminul?


Studenții care doresc să își aducă hainele la spălătorie,
sunt rugați:

-să se limiteze la maxim 3 maşini de haine/cameră
-să precizeze dacă vor ca hainele să le fie băgate și la uscător
-să îşi aducă hainele până la ora 8:00
-până la ora 14:30 să vină să îşi ridice hainele
-să aibă un comportament civilizat față de îngrijitoare
!!!nr.maxim de camere la care îngrijitoarele pot să bage la
spălat este de 6 camere/zi!!!

Cine are cafea ?
 
Cine ştie programare și e dornic să ajute?



Îmi place de netu asta,e sexy,numai că vine cu gunoaie!


Are cineva să îmi împrumute puţin ulei?

Cine are un perforator?

Are cineva o rolă de scotch?

Are careva trusă de poker?

Cine are cărţi de joc?
Are Cineva Un Windows xp????

Cine are jetoane de poker să îmi împrumute și mie o oră?
E careva care ştie să penseze?
Se poate liniște la parter?
Are cineva un dicţionar român-francez , francez-român?
Are cineva un perforator?
Cine are cartelă de orange care nu îi mai trebuie? sau un perforator de cartelă micro...

Îmi dă și mie cineva o cănuță de ulei ?
Cine are un metru de croitorie ?



.......................................................



Și lista poate continua la nesfârșit... Aștia suntem noi. Studenți. Nu avem niciodată tot ce ne trebuie. Și nu ne trebuie mult. Suntem studenți. Suntem adaptați junglei în care ne-am aruncat cu capul înainte de bunavoie. E frumos printre aceste animale. E placut. Simți că trăiești. Simți prea mult asta. Când te trezești spre dimineață, după cele 14 ore în care nu ai facut nimic altceva decât să stai în fața unui ecran de 10, 14, 17 inch. Când te trezești deranjat de zvârcolirea foamei. Căci nu ai mâncat decât un kebab. Nu ai mâncare în frigider. Ai tăi nu ți-au mai trimis, căci le-ai zis tu că îți ajunge, ca să nu mai cheltuiască ei atât de mult pe curul tău. Sau poate ai frigiderul plin. Dar ți-e lene. Ai lenea aceea de sesiune. Acea perioadă în care ar trebui să mănânci și să citești. Să scrii și să mănânci. Să mănânci, să citești și să scrii. Dar nu... Nu faci asta. Ți-e lene să îți faci măcar un sandwich. Ți-e lene să citești. Nu ai chef azi...Poate mâine. Mai bine îți iei un kebab meniu mare cu cartofi prăjiti și suc inclus. Ar trebui să îți ajungă pentru astăzi. Te duci repede la Falafel și cumperi kebabul. E singura ta ieșire în lume, într-o zi mai tristă decât tine. Zece minute de aer proaspat și miscare îți ajung. Te întorci în cămin. Îți desfaci cu nerabdare punga. Mănânci ca un animal din kebabul pe care tocmai ai dat ultimii bani. Ești așezat în fața ecranului de sticlă la care privești hipnotizat în fiecare zi. Mănânci și te uiți la un serial. Doar e sesiune. Asta fac studenții în sesiune. Încep un nou serial. Dar de ce? Ca să nu moară de plictiseală. Pentru că afara e ianuarie geros și nu se încumetă să încerce o plimbare. Mănânci kebabul. Ți se termină serialul. Arunci cu nepăsare punga mototolită pe langa coș. Bei un Pepsi pentru a-ți potoli setea. Râgăi apoi ca un porc la ananghie. Iesi pe terasă. Îți aprinzi o țigară. Probabil cumpărată din mărunțișul pe care l-ai adunat de sub pat, de pe masă, de prin rafturi. Ai spus că te lași de atâtea și atâtea ori. Dar nu poți. Poți, dar nu vrei. Te-ai lăsat, dar te-ai apucat de zeci de ori. De ce? Pentru că țigara e cel mai bun prieten în multe momente din viața ta de student. Pentru că ea te înțelege. Ea te încălzește în momentele reci. Ea îți ascultă gândurile, fiind conectată cu tine mai mult decât iubita ta. Dacă ai. Dar de cele mai multe ori, nu ai. E greu să îți ții o iubită. E viața de student. Mănânci un kebab, joci FIFA, te uiți la un serial, și ti-o pui și tu când apuci. De obicei în weekend. Când ieși în club. Mergi printre animalele din club în fiecare sâmbătă sau vineri. Tocmai ce ai primit banii și vrei să te faci muci. Vrei să uiți de viața ta nenorocită de zi cu zi. Sau nu ai nici un ban în buzunar. Dar totuși, vrei să te faci muci. Că nu ai bani, nu te împiedica să faci asta. Ai prieteni. Gasești tu o modalitate prin care să pleci din cutia cu 5 paturi în care stai, la ora 11 noaptea și să te întorci muci..
Te întorci și te arunci în pat. Nu mai contează că ești îmbrăcat. Dormi și te trezești spre dimineață.
Ți-e sete...Bei apa și simti zvârcolirea foamei. Căci nu ai mâncat decat un kebab. Nu ai mancare în frigider. Ai tai nu ți-au mai trimis, căci le-ai zis tu că îți ajunge...


joi

cuvânt înainte...

Joi, 17 Ianuarie 2013


Uite ca am facut si asta.Mi-am facut blog.Nu pentru ca este la moda.Nu pentru ca imi doream foarte mult sa am un blog.Nu pentru ca multi din cunoscutii mei au blog.Nu pentru ca nu am ce face si m-am gandit sa mai imi fac un cont pe undeva...Nu...Pentru ca asta e firea mea.Pentru ca imi place sa scriu.Pentru ca imi place sa ma descarc prin cuvinte nerostite de multe ori.Pentru ca pana acum scriam peste tot.Pe o foaie de dictando rupta din caietul de romana.Pe o foaie de matematica rupta din caietul de teza, caci ori terminam mai repede problema, ori nu stiam nimic.La sfarsitul tuturor caietelor din liceu.Pe foile de curs de la Analiza Matematica, in timp ce domnul profesor Daianu turuia nestingherit si neascultat. Pe un document Word in timp ce asteptam sa ne revina internetul in camin. Pe tren. Pe microbuz. Pe autocarul care facea 6 ore de acasa pana la Timisoara. In statie. La mare. La munte. La tara.Scriam despre orice imi venea in minte.Prima mea apucatura de genul asta a fost in urma cu multi ani.Vreo 10 la numar.Am inceput intr-o odaie la tara.Afara era frig.Era iarna.Bunica nu ma lasa sa ies.Asa sunt bunicii.Eram in grija ei si nu putea sa ma trimita inapoi la ai mei bolnav.Eram cu Andreea.Varamea.Ne plictiseam.Jucaseram toate jocurile posibile pe care le stiau niste copii de 9-12 ani.Eu aveam un carnetel pe care l-am scris la cererea doamnei invatatoare Ceausu.Ne punea sa scriem intr-un carnetel tip vocabular toate expresiile frumoase pe care le intalneam in timp ce citeam o poveste, o carte, orice.Toate epitetele, personificarile, metaforele, parabolele care ni se pareau noua mai frumoase.Si le aveam notate.Eram cel mai bun in clasa la asta.Aveam cel mai gros carnetel cu expresii frumoase.Acel carnetel il aveam cu mine la tara.Uitandu-ma prin camera, gandindu-ma ca poate mai gasesc ceva cu care sa imi ocup timpul, l-am vazut pe noptiera.L-am luat si am inceput sa mai citesc din el.Varamea, vazand ca eu am ce face, a venit langa mine.Nu dupa mult timp ii vine ideea sa scriem niste versuri.Bineinteles,nu doar de dragul de a scrie.Eram copii.Cel care avea cele mai frumoase versuri si rime primea dulciurile celuilalt.Da!Aveam multe dulciuri caci matusemea avea magazin in curte.Si ne-am apucat sa scriem.Tin minte ca eu m-am dus langa geam si priveam in gol spre munti.Varamea era langa soba.Si atunci am scris primele mele versuri.Prima mea poezie.Mai scrisesem compuneri, dar ca orice copil, nu simti nicio placere cand primesti tema de la scoala ca sa faci ceva.Insa asta mi-a placut.Am inceput ca un joc, luptand pentru dulciurile mele, dupa ce am facut primele mele versuri, nu mai priveam totul ca un joc.Bineinteles, vroiam dulciurile alea, dar asta era doar un motiv in plus pentru a-mi iesi versurile cat mai frumoase.Am si castigat de altfel. Facusem o poezie de trei strofe, despre mama, cu rima incrucisata si imbratisata si chiar vers alb pe alocuri.Stiam lucrurile astea.Imi placea Limba si Literatura Romana. 
Este frumoasa, cu parul lung,
Timida si desteapta.
O iubesc foarte mult!
E mama! Mama mea!
 
Blanda, buna, si senina
Sta si ma priveste.
Cu ochii mari, frumoasa e!
Imi spune o poveste.
E mama! Mama mea! 

Astea sunt doar doua din cele trei strofe scrise atunci.Din pacate, pe ce-a de-a treia nu mi-o mai aduc aminte.Probabil acea foaie pe care am scris poezia, zace ascunsa pe undeva.
Tocmai de asta am vrut sa am un blog.Sa fie blogul meu.Unde imi scriu tot.Unde stiu ca nu pierd niciun vers, nicio expresie frumoasa, niciun gand pe care vreau sa le scriu.
Asta e doar unul din motivele pentru care mi-am facut blog. De fapt, este singurul motiv, dar factorul care mi-a declansat aceasta dorinta de a fi nu blogger, ci un om care scrie, se numeste Exercitii De Echilibru. Da! Ieri am luat(de fapt am primit cadou) o carte pe care imi doream sa o cumpar de cand a aparut. Cartea lui Tudor Chirila. Acest om fantastic, un artist in adevaratul sens al cuvantului, o mare de talente care zac in el, o frumusete deosebita in cuvintele acestuia.Asta m-a facut sa imi doresc sa am blog. Pot spune ca Tudor este de departe artistul meu preferat. Pot spune, ca il iubesc pe omul asta ori de cate ori ascult melodiile lui si ori de cate ori citesc ceea ce scrie.
Pot spune ca Exercitii De Echilibru semnata de Chirila este singura carte pe care cu adevarat mi-am dorit sa o cumpar si pe care cu adevarat mi-am dorit sa o citesc cu mare drag. Nu spun ca ceea ce am citit pana acum nu mi-a placut sau nu am citit cu drag, dar exista acel lucru in mentalitatea noastra.Acel lucru care ne face sa nu simtim placere cand vine vorba de o carte.Si totul porneste de la sistemul din invatamantul nostru care asa ne-a obisnuit de zeci de ani.Trebuie sa citim ce ne da profesorul, iar orice altceva este lectura suplimentara. Iar acea lectura obligatorie ne face pe noi, inca de mici sa nu iubim atat de mult o carte. De zeci de ani, in programa de la scoala, avem aceiasi autori care intr-adevar sunt mari scriitori ai natiunii noastre si ai lumii, dar care invadeaza cartile de Limba Romana de la scoala.
Nu se pune pret si pe ceilalti autori mai mici, dar care poate au ceva frumos de zis. Ceva care poate unui elev i-ar place mult si care poate la un moment dat ii schimba modul de gandire.
Nu incerc sa spun prin asta ca Tudor Chirila este un mare scriitor si ar trebui introdus in programa scolara. Nu! Doamne fereste! El abia a scris o carte, minunata din punctul meu de vedere, care este apreciata din cate am observat de multi dintre noi. De aceea spun ca este probabil singura carte care mi-am dorit-o cu adevarat. Pentru ca Tudor spune lucrurile asa cum le vede el si asa cum multi dintre noi le vad, dar au o teama in suflet cand vine vorba de a spune ceea ce simt. Pentru ca si eu simt multe, si pentru ca sunt om, si pentru ca iubesc versurile de la Vama, si pentru ca iubesc cum gandeste omul asta, si pentru ca si eu gandesc de foarte multe ori la fel, si pentru ca imi place sa spun tot ce simt fara a avea o teama in suflet, si pentru ca am fost ranit, si pentru ca am ranit, si pentru ca viata e grea, si pentru ca viata e frumoasa, si pentru ca iubesc...  De asta scriu...
 

Arhivă